Pana si rugina sabiei s-a stins,
degetele nu mai stiu sa smulga,
dar invata sa mangaie.
Il voiau stins, dus.
Cu nume nestiut.
Si abisul l-a primit.
In raceala lui,
in stinsul lui,
in intunericul lui.
Dintr-o aripa de albina,
dintr-o floare strivita,
un fir de praf auriu
s-a tavalit, s-a prelins,
aerul i l-a cuprins,
iar el s-a trezit.
Un inger zvarlit in abis,
fara aripi, fara vis,
din nimic a scos un suspin,
iar din el aripi si sabie
s-au ivit cu durere.
Cu aripile a urcat,
cu sabia a iertat.
De abis nu a uitat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu