Nisip, otel maruntit, miere si lamaie,
amestec de nori de ceata,
plumb si cenusa,
nimic si prea mult,
parfum prea solid, prea ars, prea torid.
Si frica paseste, ma roaga sa traversez cu ea,
pe partea mai vie, mai calda, mai.. altfel,
ca nu mai vrea sa stie, nici sa fie, nici sa ...
nu, dar sa traversez cu ea.
E o traversare, nu o conversatie,
sunt bune maniere care sa dau in ratie,
si trec, iar ea nu pleaca.
Ii intorc spatele, mirosul ei ramane in aer,
mai traverseaza cu cineva si o pierd.
Jamais.
Niciodata nu o sa mai vii.
Nu o sa mai intrebi.
Jamais.
Intre atatea negatii scartaitoare
Un nimeni paseste grabit.
Un nimeni vrea sa plece.
Sa nu spui niciodata jamais.
Il ne faut pas...
Urmele eu-lui tau pot fi negative,
precum un cer de octombrie.
...se aud tocuri de pitipoanca,
pe gresia aceea sticloasa si manjita cu aur.
Nu se aud dezaprobari anonime, dar si grimase la kilogram vin in valuri.
Ea trece grabita. Ca pe o cale a victoriei.
O victorie temporara si prematura.
Se intorc priviri cu testosteron.
Ea ar vrea sa se grabeasca, dar nu are cum.
Din tocurile ei ies semnale ca intr-o jungla reglementata.
Femeile o urasc.
Barbatii nu stiu sigur... ei oricum nu stiu.
Se aud tocuri de pitipoanca,
iar drumul e un catwalk mediocru.
